duminică, 1 noiembrie 2015

Una dintre cele mai misterioase zone de pe Terra

Una dintre cele mai misterioase zone de pe Terra este cea în care se află faimosul Triunghi al Bermudelor. Numeroase avioane și vapoare au fost înghițite de acest „monstru” și culmea este că nimeni nu poate explica ceea ce se petrece în această zonă infamă.
Triunghiul Bermudelor este o zonă aproximativ triunghiulară ca formă, cu cele trei colțuri localizate de Insulele Bermude, Porto Rico și Fort Lauderdale, Florida în Oceanul Atlantic.
Suprafața cuprinsă este de circa 1.2 milioane km². Există unele speculații cum că în această regiune se întâmplă foarte des fenomene paranormale, cum ar fi: dispariții ale unui număr mare de vase și aparate de zbor, activități paranormale în care legile fizicii sunt date peste cap.
În prezent, există numeroase teorii care încearcă să explice fenomenul din Triunghiul Bermudelor. Cu toate acestea, o nouă teorie pare să explice fenomenele misterioase. Nu este vorba despre o zonă controlată de extratereștri și nici gazele care ies din sol se fac vinovate de dispariția vapoarelor sau avioanelor. Se pare că zona misterioasă are o legătură certă cu ceea ce cunoaște sub numele de Centura Van Allen.
De nenumărate ori astronomii au declarat că au văzut din spațiu cum fascicule imense de lumină ţâşnesc din Triunghiul Bermudelor și se îndreaptă spre spațiu. Pornind de la acest fapt, în prezent, se speculează că această energie are un traseu fix, către centura Van Allen.
Ce este cu această energie și de ce se îndreaptă periodic spre centura Van Allen nu se știe în prezent. Cu toate acestea, oamenii de știință vor să exploreze misterul și să deruleze o nouă cercetare cu privire la Triunghiul Bermudelor.
Este posibil ca în adâncurile oceanului să există o sursă de emisie a acestei energii. Astfel, se spune că se formează un portal sau un tunel spațial care duce în spațiu. Odată ce sursa energiei va fi descoperită, atunci lucrurile se vor simplifica și probabil că misterul va fi elucidat în totalitate.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu