O femeie de 61 de ani a murit, vineri, la Iaşi, în timp ce
participa la perelinajul la moaştele Sfintei Parascheva, după ce a
intrat în stop cardio-respirator.
Femeia, cunoscută cu probleme cardiace, a fost dusă de
urgenţă cu o ambulanţă la Spitalul „Parhon” din municipiu, însă medicii
nu au reuşit să o salveze. „Echipa de pe ambulanţă a efectuat manevrele
de resuscitare, iar femeia a fost dusă la Spitalul Parhon, fiind
transportată la Secţia ATI, unde, din păcate, a murit”, a declarat
medicul coordonator al Serviciului de Ambulanţă Iaşi, dr. Luminiţa
Budron.
Din primele informaţii femeia, care avea fibrilaţii ventriculare, a
mers să se închine la moaştele Sfintei Parascheva încă din noaptea de
joi spre vineri şi i s-a făcut rău din cauza oboselii şi a lipsei de
hrană. Potrivit Jandarmeriei, acesta nu este singurul incident, 30 de
persoane leşinând în timp ce stăteau la coadă. Peste 20.000 de perelin
au format un rând de doi kilometri, vineri, pentru a se închina la
moaştele Sfintei Paraschiva, scoase într-o procesiune în incinta
Catedralei Mitorpolitane din Iaşi, apoi depuse în incinta lăcaşului de
cult.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu