Se afișează postările cu eticheta traian basescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traian basescu. Afișați toate postările

marți, 30 decembrie 2014

Traian Basescu se trezeste cu procurorii pe cap

Nici nu a plecat bine de la Cotroceni, că fostul președinte Traian Băsescu se și trezește cu procurorii pe cap. Pentru că nu mai beneficiază de imunitate, procurorii au redeschis dosarul în care Gabriela Firea l-a acuzat de șantaj.
Procurorii au redeschis acest dosar în 22 decembrie, adică la o zi după încetarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu.
Astfel, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a hotărât prin ordonanţă a procurorului de caz reluarea anchetei.
Ancheta fusese suspendată, întrucât Traian Băsescu beneficia de imunitate.
Audierile în cauză vorf i reluate, iar procurorii vor decide dacă vor începe urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu sau vor închide dosarul.

duminică, 9 februarie 2014

Basescu solicita acordarea unei finantari pentru orasul lui Boc

Preşedintele Traian Băsescu va solicita acordarea unei finanţări europene pentru proiectul Cluj Innovation City, pe care îl va prezenta, vineri, preşedintelui Comisiei Europene, Manuel Barroso, şi care va constitui o prioritate a sa până la sfârşitul mandatului, informează Mediafax.

Traian Băsescu a declarat, duminică, la plecarea din Primăria Cluj-Napoca, unde a avut o întrevedere cu primarul Emil Boc, că proiectul Cluj Innovation City înseamnă o şansă extraordinară pentru cercetarea clujeană şi pentru studenţi.

"Emil Boc mi-a prezentat proiectul Cluj Innovation City, care să valorifice capacitatea de cercetare pe care o are Clujul prin numărul mare de universităţi şi calitatea acestora. Am văzut componentele, care sunt impresionante, şi perfect adaptate realităţilor Clujului, una de IT, de sănătate, de energie şi una de mediu. Sunt proiecte care pot fi susţinute cu bani europeni şi componentă autohtonă, iar eu i-am promis primarului, având în vedere că vineri am o întrevedere cu preşedintele CE, Barroso, că voi prezenta acest proiect şi, la fel cum am susţinut proiectul laserului de la Măgurele, voi solicita finanţare şi pentru acest proiect, care înseamnă o şansă extraordinară pentru cercetarea clujeană şi pentru studenţi", a spus Băsescu.

Traian Băsescu a precizat că în cadrul recentei vizite efectuate în Israel, omologul său Shimon Peres a spus că, în momentul de faţă, cercetarea medicală în Israel se orientează "către piese de schimb pentru corpul uman, pentru a reuşi să substituie ceea ce nu se completează prin prelevări de la oameni în moarte clinică".

"Spunea preşedintele Shimon Peres că cercetarea israeliană este concentrată pe crearea acestor organe. Spunea dânsul, foarte plastic, piese de schimb pentru corpul uman. Iar la Cluj aveţi un început extraordinar, sângele artificial, şi se poate gândi mai departe că şi noi putem avea cercetare de vârf. Am îndrăznit să gândim pentru laser, putem gândi şi pentru ceea ce a imaginat Primăria Cluj-Napoca, acest centru de cercetare. Va fi un challenge pentru perioada următoare, ca România să obţină finanţare pentru acest proiect, iar eu până pe 21 decembrie voi face din acest proiect o prioritate", a subliniat şeful statului.

La rândul său, primarul Emil Boc a spus că pe componenta medicală a proiectului, sângele artificial poate fi un domeniu de vârf, unde Clujul să exceleze.

"De ce să nu visăm şi la o componentă care ţine de dimensiuni artificiale ale organelor umane, adică să avem o inimă artificială, un ficat artificial, în viitor, într-o cercetare avansată care să ne scutească de transplant sau de alte probleme?", a spus Boc.

Cluj Innovation City este un proiect estimat la 300 de milioane de euro al Primăriei Cluj-Napoca şi al universităţilor din municipiu, prin care se urmăreşte dezvoltarea unui pol al cercetării şi inovării în municipiu şi în zona metropolitană Cluj. Acest pol se va realiza pe un teren de 200 de hectare din zona Lomb, din Cluj-Napoca, unde vor fi create peste 20.000 de locuri de muncă.